RUNNING UP MIND FIELDS

« Cand incepe un scriitor sa fie consacrat ? Exista un singur simptom precis : cand defectele sale notorii incep sa fie considerate virtutii. » (Lucian Blaga)

Promit solemn sa imi dedic existenta materiala perpetuarii si asigurarii perenitatii defectelor mele la care voi adauga in mod natural cultura viciilor, in speranta k va veni si consacrarea pana trec in existenta de apoi.

Sti senzatia aia cand parca cineva sulfa praful de pe mintea ta ca de pe un pian vechi, dupa care incepe sa apese clapele si constata k dupa atata timp in care a fost uitat, inca merge perfect ? cam asta s-a petrecut azi cu pasiunea mea pentru scris. Nu am mai scris de cel putin un an. Uneori in reveria mea semilesinata imi alergau prin minte fraze, idei, ganduri, rime, care strigau sa le pun pe foaie. Si nu am facut-o atat timp. Din persoana plina de viata, optimista si plian de idei si conceptii profunde, pasionata de moda, arta, cultura si mai ales de cuvinte, de lumea metaforica si colorata a literelor,de carti, scriiitori, poeti pe operele carora filozofam ore intregi k ocupatie de baza in studentie, am inceput un alt stil de viata, alte prioritati, responsabilitati si atat de putin timp pentru mine si deloc timp pt fostele mele preocupari, incat  momentul waking up-ului a fost un cutremurator strigat « Where the hell am I loosing myself ? »

Adevarul e k nu a fost un an usor. A fost plin de eforturi, decizii importante, hotarari pragmatice, iar cand viitorul iti apare k o oglinda lipsita de transparenta in care oricine s-ar privi nu ar vedea decat niste contururi sterse, simti ca te pierzi. Asa k am ratacit… prin lume, pe strazile aglomerate ale timisoarei in toata splendoarea ei tomnatica, printre oameni, printre paginile cartilor, printre zambete si ganduri, printre iluzii si realitati, printre filozofii si convingeri. Busola mea o luase razna.

Asta as fi scris atunci : « Sunt singura intr-o intersectie de drumuri… multe drumuri. Ma invart in bataia vantului,  ma uit la ele si nu stiu pe care sa merg inainte. Mi-e frica sa pasesc aleatoriu. Nu-mi gasesc directia, sensul de mers. Si atunci stau si astept. Astept secunda de iluminare, asa numesc eu momentul care dureaza nu mai mult de o secunda, moment care intotdeauna m-a salvat, am avut o revelatie sau o idée si mi-am dat seama ce sa fac. »

Gasset spunea ca a fi un  poet al existentei inseamna a gasii vietii tale rima exacta. Dar cand te confrunti cu versuri albe ?  Stai pe loc in aceeasi intersectie, cauti si astepti…iar in cautare, ratacesti. Ratacirea inseamna agonie, iar in ratacire, nu exista timp, ci infinit. Infinit pe care o data l-am simtit vulnerabil.

Iar  daca la asta as aduaga si perspectiva jocului  incorect pe care il jucam cu viata…Einstein in momentele de profunda meditatie zicea k « Dumnezeu nu joaca zaruri cu vietile noatre. Tot ceea ce se intampla, se intampla cu un scop. » Jucam cu El, un joc incorect, in care stim k El are mai multa putere decat noi si atunci trisam si spunem k viata ne-o facem cum vrem noi! Si in ignoranta noastra, noi chiar credem asta ! El ne priveste in mediocritatea noastra cum credem ca noi ne conducem viata si nu ne pedepseste pe moment. Dar astfel ne afunda orbiti de siguranta in noi insine si in puterea noastra, in padurea cu ceata interminabaila a vietii, unde la intrare danseaza ielele, ne ademenesc cu  frumusetea lor, inchizi ochii si mergi inainte, si cand deschizi ochii, te trezesti in intuneric, unde ceata e prea densa ca sa mai patrunda razele soarelui. Constati k esti pierdut. Incepi sa alergi, sa ratacesti in labirintul fara iesire al cararilor ei intortocheate, intri in cele mai intunecate neguri, iar de aici nu mai iesim decat cand ne dam seama de propria noastra neinsemnatate si nu ne mai ramane decat sa acceptam totul asa cum e si sa avem rabdare sa se ridice ceata ca sa iasa soarele dinnou si sa vedem iarasi drumul. Lucreaza pe principiul "What u give is what u get." Si joaca la fel de murdar ca noi: nu ne pedepseste cand meritam, ci cand nu meritam, pentru ca atunci doare cu adevarat. Si uite asa ne face sa fim din ce in ce mai dezgustati de jocul ei care noua ni se pare nedrept, pentru ca uitam ca poate si noi am gresit la randul nostru, si reversul vine cand nu crezi k te mai poate atinge ceva rau.

Treptat asa ajungem cu totii sa ne inraim prosteste,sa ne pierdem naturaletea, sa ne creem masti ca sa ne ascundem orice sentiment care ne poate face vulnerabili in fata celorlati, pentru ca suntem intr-un permanent exercitiu social si ne incatusaza teama. Mastiile pe care ni le creeam au grija sa se vada permanent ca totul e intr-o plictisitoare stare de "OK", doar ridurile arata ca acolo se mai ascunde o poveste.Numai k exista botox si pentru riduri :)))

Moving on to my next point, as vrea acum sa vorbesc despre omul, care trecand de jocul viata , nu se inraieste, ci invata din greseli, nu poarta masti, ci isi tine fata in lumina soarelui pentru a nu vedea niciodata umbra, ramane pozitiv si gaseste o parte buna in orice rau, pe asta eu il numesc- omul cu suflet frumos.

Masca pe care unii oameni si-o pun poate fi esentiala si mai adecvata fiintei decat fata pe care o au. Dar mastiile sufletului nu sunt opace, sunt transparente astfel ca poti minti cu gura, dar expresia pe care o ai in acel moment va spune intotdeauna adevarul. Omul cu suflet frumos stie asta.

Omul cu suflet frumos, accepta sa fie ultimul om, daca a fi om inseamna sa fie mizerabil ca ceilalti, omul frumos stie sa piarda, sa se retraga, sa cada ca sa se poata inalta din nou… omul fumos iubeste viata, ii zambeste soarelui in fiecare dimineata, danseaza in muzica strazilor aglomerate ale orasului sau in cea a freamatului copacilor, a fluierului vantului, a zumzaitului gazelor, a simfoniei naturii.

Omul frumos stie ca pentru a avea ochi frumoşi, trebuie sa se uite după ce e bun în alţii; pentru a avea buze frumoase, sa spuna doar vorbe bune; iar pentru a avea ţinută, trebuie sa mearga mereu cu convingerea că nu e niciodată singur. Omul frumos e acela care are forta de a privi cu optimism viitorul atunci cand se darama tot in jurul lui... acesta e omul care poate muta muntii din loc, care face lumea sa para un loc mai frumos. Pe omul asta il va ghida mereu bunatatea, si daca vorbim de bunatate trebuie sa va spun ce a zis Mark Twain despre ea : « Bunatatea e limbajul pe care surdul il poate auzi si orbul il poate vedea. »

Lumea nu se imparte in oameni buni sau oameni rai. Exista oameni normali, ca mine, ca tine, cu orgolii,cu dorinte personale, uneori egoisti, alteori debordand de altruism etc si oameni intradevar rai ! ( cinismul pronuntat cu care m-am nascut, nu ma putea lasa sa nu zic ceva nasol)

Revenind la ale noastre, omul cu suflet frumos stie ca bunatatea valoreaza mai mult decat banii, mai mult decat cunostintele, mai mult decat onoarea; bunatatea infrumuseteaza viata, impacand toate neintelegerile; ea limpezeste ceea ce e incurcat, usureaza ceea ce e greu, inveseleste ceea ce e trist...

Ea nu cere neaparat inteligenta si imaginatie pentru ca e o frumusete pe care o percepi direct cu sufletul. Bunatatea nu se termina. Cu cat imparti mai mult din ea, cu atat mai multa se va revarsa asupra ta. “Nu recunosc alt semn al superioritatii decat bunatatea” spunea Beethoven, poate ca ne face superiori, fiindca ca este o induiosare universala pentru tot ceea ce traieste, mai ales pentru om, pentru ca el, dintre toate fiintele, e cel mai capabil de a suferi.

Euripide spunea ca stim ceea ce e bine, dar nu practicam. Gandhi, parintele spiritual si politic al independentei Indiei, un hinduist convins (hinduismul recunoaste toate celelalte religii ca fiind egale) spunea despre noi crestinii : « Imi place de Hristosul vostru, dar nu imi plac crestinii vostri. Ei nu fac ce profesa Hristosul vostru. » Daca stai sa te gandesti, corpului ii dai de mancare de fiecare data cand o cere, dar sufletul, mintea, spiritul, cum ti le hranesti ? Imaginati-va ca omul frumos isi hraneste partile astea cu bucuria pe care i-o aduce bunatatea. Am putea face fiecare asta : sa fim mai buni pentru a ne umple de bucurie si pentru ai bucura si pe cei care au uitat ce e aia fericire, bucurie, care au uitat sa spere. (pt cei care au uitat sa spere- urm. editorial va fi despre speranta :D) daca am face cate un gest frumos, daca am daruii unele lucruri de care ne putem lipsi, daca am da o mana de ajutor desi poate nu avem chef nici de noi insine in momentul ala, daca am raspunde cu un zambet celor care ne sfideaza,  cred ca nu ar mai face foamea sufletele noastre.


<iframe title="YouTube video player" width="480" height="390" src="http://www.youtube.com/embed/KPJqxQ5nTbM" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>